„Am fost în voit și în acest timp am acesat soitul Parlamentului Europei și al României mi-am reîmprospătat memoria cu discursurile”. Ministerul Justiției caută să afle cine a scris, de fapt, cărțile lui Becali în închisoare

Redactor:
Matei Udrea
„Am fost în voit și în acest timp am acesat soitul Parlamentului Europei și al României mi-am reîmprospătat memoria cu discursurile
  • Publicat:
  • Actualizat:

O anchetă a Corpului de Control al Ministerului Justiției a scos în evidență lucruri care ridică mari semne de întrebare asupra autorului real al cărților semnate de Gigi Becali în închisoare, relevă digi24.ro. Declarații scrise cu mâna lui de patronul FCSB și intrate în posesia inspectorilor relevă o persoană aproape analfabetă, incapabilă să se exprime coerent. La aceasta se adaugă faptul că, potrivit documentelor de la Penitenciarul Poarta Albă (unde a fost încarcerat Gigi Becali), latifundiarul din Pipera și-ar redactat operele în ritmul unei cărți la 7 ore.


Gigi Becali nu a arătat, de la ieșirea din închisoare, că și-ar fi revizuit comportamentul. Corpul de Control al Ministerului Justiției a stabilit că el a beneficiat, în detenție, de condiții privilegiate și sunt suspiciuni că acolo a comis alte infracțiuni, mințind în privința cărților pe care spune că le-a scris

În raportul Corpului de control al Ministerului Justiției apare și un fragment dintr-o declarație scrisă, de data aceasta, chiar de Becali: „Am fost în voit și în acest timp am acesat soitul Parlamentului Europei și al României mi-am reîmprospătat memoria cu discursurile și acțiunile mele despre care vreau sa scriu”.

Angajații Ministerului Justiției veniți în control au constatat ceea ce mai multe instituții media (ProSport, Vice, Digi24, Adevărul) au semnalat la vremea respectivă: că Gigi Becali a fost favorizat la Penitenciarul Poarta Albă, că a fost trimis să muncească la o firmă a finului său, Gică Hagi (Viitorul Constanța) și că altcineva a scris în numele său cărțile. Același raport notează că deținuții obișnuiți au fost discriminați și n-au beneficiat de privilegiile infractorilor cunoscuți, notează Digi24.

Site-ul vice.ro a publicat anul trecut, în facsimil, o scrisoare a lui Gigi Becali. Lecturarea ei este edificatoare pentru oricine ar putea bănui, la un moment dat, că patronul FCSB ar putea să scrie o carte.

Iată transcrierea acelei cereri:

„Domle director
Subsemnatul Becali George deținut în secția Valul lui Traian secția 9-1
– Vă aduc la cunoștință că mi sa aprobat de căre comisia de muncă să scriu cartea„Parlamentul lui Becali Europei” „Becali Parlamentul Europei și parlamentul Romîniei” în secția 9-1 la locul amenajat timp de 30 de ore.
Vă mai aduc la cunoștință că am fost învoit 5 zile din care 3 zile săptămâna aceasta, ca atare am de lucru (cuvânt indescifrabil, n.r.) 8 (probabil, n.r.) ore în această săptămână din cele 48 de ore prevăzute de lege.
Avînd în vedere că am fost învoit și în acest timp am acesat Saitul Parlametului Europei și al României mi-am reînpro reînprospătat memoria cu discursurle și acțiunile mele despre care vreau să scriu.
De acea vă rog să aprobați să lucrez 10 ore din cele 30 ore sîmbătă în locul amenajat în secție avînd mai multă inspirație și memoria proaspătă din învoire în plus de aceasta scriu cu mai multă eficiență dacă mă aplec mai mult timp de odată în acesta perioadă deoaece am venit de acasă și am moralul foarte ridicat.
05-02-2015 Gigi Becali”

Cazul lui Becali a fost unul dintre cele care au contribuit decisiv la decizia noului ministru al justiției, Raluca Prună, să suspende prevederea din lege care permitea ca la fiecare carte scrisă să se reducă 30 de zile din pedeapsa unui deținut.

Recompensat de 11 ori în închisoare. Instanța i-a anulat cele trei sancțiuni disciplinare primite după gratii

Pe 6 martie 2015, când au decis să-l pună în libertate pe bogătașul din Pipera, magistrații de la Tribunalul Medgidia notau că „nu e recidivist, a fost stăruitor în muncă și disciplinat pe perioada detenției, a dat dovezi temeinice de îndreptare, în sensul că a acceptat pedeapsa care i-a fost aplicată, starea de detenție apreciind-o ca un purgatoriu de la viața materială și la cea spirituală”. Instanța s-a arătat atunci impresionată de felul în care a muncit condamnatul, dar și de calitatea cărților publicate. Dosarul întocmit de Comisia Națională pentru Eliberare Condiționată pentru Becali a fost unul excepțional: „A fost recompensat de 11 ori, n-a refuzat participarea la activități și programe. Cele trei sancțiuni disciplinare aplicate i-au fost anulate de către instanță prin hotărâri definitive, ceea ce face să nu aibă nicio sancțiune disciplinară”. Concluzia judecătorilor: perioada petrecută în detenție a fost „suficientă pentru ca funcția și scopul pedepsei să fie atinse”, iar conduita deținutului ar confirma „dobândirea capacității concrete de mobilizare și responsabilizare, în sensul reintegrării sale licite în societate”.

Gigi Becali a publicat, în închisoare, cinci cărți pe baza cărora i s-au dedus 150 de zile din sentință.

Cu puțin timp înainte ca șeful FCSB să fie pus în libertate de magistrați, ProSport a făcut, anul trecut, cronologia trecerii sale prin închisoare.

Alte cazuri de infractori celebri care au scris tomuri de cărți după ce au ajuns în detenție au fost prezentate de ProSport aici.

 

 

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele micuților
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele micuților
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au confirmat că acesta a fost condus pe ultimul drum:
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au…
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Bogdan Cosmescu, reacţie vehementă după ce un oficial a ieşit la atac în ”Războiul stelelor”: ”Se iroseşte la Clubul Armatei. Să se apuce de scris poveşti”
Bogdan Cosmescu, reacţie vehementă după ce un oficial a ieşit la atac în ”Războiul stelelor”: ”Se iroseşte la Clubul Armatei.…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Cazul lui Andrei, băiatul de 16 ani mort cu zile în spitalul din Târgu Jiu, schimbă legea. Anunțul făcut de Ministrul Sănătății
Cazul lui Andrei, băiatul de 16 ani mort cu zile în spitalul din Târgu Jiu, schimbă legea. Anunțul făcut de…
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Adriana Bahmuțeanu vrea să deschidă succesiunea lui Prigoană! Revendică 1/2 din averea lui Silviu : o vilă, un Rolls și…
Adriana Bahmuțeanu vrea să deschidă succesiunea lui Prigoană! Revendică 1/2 din averea lui Silviu : o vilă, un Rolls și…
Ordin UE. Mașinile pe benzină și motorină se taxează extra. Intră în vigoare din 10 decembrie
Ordin UE. Mașinile pe benzină și motorină se taxează extra. Intră în vigoare din 10 decembrie
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
FRF, reguli de conduită pentru spectatori la meciul România-Kosovo: Scandările cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, interzise
FRF, reguli de conduită pentru spectatori la meciul România-Kosovo: Scandările cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, interzise
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
×